Peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 26 octombrie – 01 noiembrie a.c., acționând în cooperare cu poliţiştii constănţeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.
Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 139 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 21.000 lei pentru următoarele fapte: nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2, desfăşurarea de activităţi comerciale fără îndeplinirea condiţiilor legale, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice, escaladarea gardului unei arene sportive.
Săptămâna trecută au mai fost executate 49 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete, 20 misiuni alături de lucrătorii Serviciului Regional Poliție Transporturi Constanța, 3 misiuni în sprijinul executorilor judecătorești, 2 misiuni în colaborare cu lucrătorii Direcţiei Silvice Constanţa şi 1 misiune în sprijinul lucrătorilor unei societăţi de distribuţie a energiei electrice.
Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la obiectivele din competenţă, fiind prezenţi şi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa şi Biroul Electoral Judeţean Constanţa.
”Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.”, precizează Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul.
.00