În perioada 17-23 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța (Serviciul Rutier, birourile rutiere și formațiunile rutiere) au acționat, pe raza județului Constanța, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Au fost aplicate peste 1.000 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 343.000 de lei, dintre care 496 pentru încălcarea normelor rutiere privind viteza de circulaţie.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 93 de permise de conducere, dintre care 51 pentru pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și 8 pentru depășire neregulamentară. Totodată, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare.
În urma activităților din teren, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
Exemplu:
La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri au identificat o femeie, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Năvodari din aceeași localitate cu 111 km/h, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ