Peste 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 12 – 18 octombrie a.c., acționând în cooperare cu poliţiştii constănţeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.
Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 220 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 15.000 lei pentru următoarele fapte: nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2, desfăşurarea de activităţi comerciale fără îndeplinirea condiţiilor legale, adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
În aceeeași perioadă jandarmii constănțeni au constat și o faptă de natură penală pe linia comercializării unor bunuri susceptibile de a fi contrafăcute.
Totodată, în cursul săptămânii trecute jandarmii au acţionat pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentelor religioase ocazionate de sărbătorirea hramului Sfintei Parascheva la Năvodari și Cumpăna, a protestului organizat de Asociațiile Profesionale ale Piloților Maritimi din România – Euxin Pilot, Tomis și Trident, precum şi a meciului de fotbal F.C. Farul Constanța -Turris Oltul Turnu Măgurele.
Săptămâna trecută au mai fost executate 31 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete, 8 misiuni în sprijinul lucrătorilor Gărzii de Coastă, 16 misiuni alături de lucrătorii Serviciului Regional Poliție Transporturi Constanța și 2 misiuni în sprijinul executorilor judecătorești.
Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la obiectivele din competenţă, fiind prezenţi şi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa şi Biroul Electoral Judeţean Constanţa.
”Reamintim tuturor cetăţenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.”, precizează Compartimentul Informare, Relații publice și cu publicul.