Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, în două cauze penale, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din actele de urmărire penală efectuate, în prima cauză penală, a rezultat faptul că un bărbat ar fi introdus pe teritoriul țării, din Spania, prin intermediul unei firme de transport colete, 8 kilograme de canabis, destinate vânzării către consumatori din județul Constanța.
De asemenea, acesta a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut în autoturismul cu care se deplasa, aproximativ 180 de grame de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), în scopul comercializării.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,4 kilograme de canabis și 400 de grame de rezină de canabis (droguri de risc), un cântar electronic de precizie și un aparat de vidat, pungi pentru vidat și pliculețe noi, precum și alte mijloace de probă.
În cea de-a doua cauză penală, investigațiile efectuate au relevat că, în perioada 2023 – martie 2024, 9 persoane ar fi deținut, stocat, manipulat și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de substanță psihoactivă (ADB-BUTINACA), pentru sume cuprinse între 100 și 400 de lei.
Au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate diverse cantități de substanțe psihoactive, dar și droguri de risc (canabis și rezină de canabis), obiecte purtătoare de urme de substanță, 66.000 de lei, aproximativ 21.000 de euro, precum și alte mijloace de probă.
La datele de 21 și 22 martie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 10 persoane, pentru 24 de ore.
”Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a celor 10 persoane, pentru 30 de zile.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, a precizat Cătălina Marian, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta