Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Amplu eveniment cultural. Începe „Festivalul cetăților antice dobrogene“

Published

on

Amplu eveniment cultural, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la instaurarea administrației românești în Dobrogea. Începând de mâine, 29 iulie, pe parcursul a cinci săptămâni, se va desfășura „Festivalul cetăților antice dobrogene“, organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și implementat de Asociația Culturală Obsidian.

Constănțenii și turiștii aflați pe litoralul românesc vor putea descoperi, într-o manieră unică și originală, câteva elemente definitorii din istoria regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră. Evenimentul se va desfășura în cinci etape, cetățile incluse în cadrul acestei ediții fiind: Capidava, Histria, Tropaeum Traiani, Ulmetum și Sacidava. Printre manifestările organizate în cadrul fiecăreia dintre cele cinci etape se numără vizitarea cetăților, spectacol de dansuri tradiționale, teatru antic, proiecție de film artistic tematic, degustări de produse culinare locale și de vinuri de origine dobrogeană, ateliere de ceramică, târguri de promovare a producătorilor locali, treasure hunting sau concursuri de cultură generală și de fotografie.

festival cetati

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions