Patronatele din turism şi asociaţiile profesionale cer la unison promovarea României, educarea forţei de muncă şi îmbunătăţirea parteneriatului public-privat, măsuri care ar putea rezolva problemele urgente ale industriei ospitalităţii, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) remis luni agerpres.ro.
Cu ocazia Târgului de Turism al Românei, specialiştii din industria ospitalităţii s-au reunit pentru a dezbate cele mai urgente probleme, care afectează dezvoltarea turismului românesc. Au participat Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Asociaţia de Ecoturism din România (AER), Bucharest Tourism Board (BTB), Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) şi Clubul Profesioniştilor din Turism (SKAL).
Cele nouă patronate şi asociaţii din industria ospitalităţii se declară nemulţumite de neimplicarea autorităţilor în dezvoltarea turismului românesc, lucru care a dus la o promovare aproape inexistentă a României, lipsa forţei de muncă calificate pe segmentul turism şi HORECA şi, nu în ultimul rând, absenţa parteneriatului dintre stat şi mediul de afaceri.
Reprezentanţii mediului privat susţin crearea unui parteneriat public-privat, pe modelul de succes din ţări cu tradiţie şi rezultate notabile în turism, venind cu propunerea înfiinţării ‘Organizaţiei Române de Turism’, pentru a permite astfel colaborarea dintre autorităţile publice şi sectorul privat.
“Promovarea României trebuie sa fie o prioritate a autorităţilor centrale şi locale. De la alegerea participării României la târguri de turism şi până la desfiinţarea birourilor de promovare din străinătate, autorităţile de resort au luat decizii unilaterale, fără implicarea mediului privat, care ar fi putut contribui prin know-how sau la o mai bună vizibilitate a ţării în plan extern”, se precizează în comunicatul ANAT.
Conform acestuia, legea turismului e nevoie să proiecteze o viziune a turismului la nivel naţional, având în centru conceptul de destinaţie şi organizaţia de management a destinaţiei (OMD) atât la nivel local, cât şi la nivel naţional (ORT).
Patronatele şi asociaţiile reclamă, de asemenea, lipsa forţei de muncă calificate în hoteluri şi restaurante şi cer autorităţilor măsuri pentru reducerea crizei personalului calificat, una dintre acestea fiind sprijinirea înfiinţării de şcoli profesionale. La nivel universitar nu sunt echivalate diplomele unor universităţi recunoscute la nivel mondial.
În ceea ce priveşte învăţământul de specialitate, deşi în străinatate practica este componenta integrantă în anii de studiu, în unităţile de învaţământ din România este limitată la trei săptămâni pe an de studiu. Conform comunicatului, pentru angajarea temporară, autorităţile nu facilitează sub nicio formă angajarea de personal străin, dimpotrivă aplică reguli restrictive şi discriminatorii.