Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

ANAT și OMD Județul Constanța, alături de parteneri, organizează Mega Infotripul sezonului 2024

Published

on

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu patronatele din industrie, reunite sub umbrela Organizației de Management al Destinației – (OMD) Județul Constanța, organizează, în perioada 29.05 – 02.06.2024, Mega Infotripul sezonului 2024 pe Riviera Românească, eveniment care își propune să pună în valoare noutățile apărute pe litoral. În același timp, cei peste 300 de agenți de turism și jurnaliști din țară vor vizita hotelurile care s-au bucurat de investiții și modernizări în calitatea serviciilor.

Vor fi organizate două evenimente pentru mass-media, respectiv în partea de sud a litoralului un workshop în care vor fi  prezentate noutățile sezonului estival 2024 pentru destinația Riviera Sud – Mangalia, iar în partea de nord a litoralului, o conferință de presă la care vor participa, în calitate de co-organizatori: Asociația Națională a Agențiilor de Turism, OMD Județul Constanța, OMD Mamaia Constanța, FPTR – Federația Patronatelor din Turismul Românesc, FIHR – Federația  Industriei Hoteliere din România, FPIOR – Federația Patronatelor din Industria Ospitalității, Organizația Patronală Mamaia Constanța, Patronat Marea Mamaia Constanța, Asociația Patronală Resto Constanța, OPTBR – Organizația Patronală a Turismului Balnear din România și Aeroportul  Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța. Printre temele abordate se vor afla  principalele proiecte în curs de realizare, dar și cele viitoare, precum și calendarul de evenimente pentru sezonul 2024.

În 2023, industria turismului din România a reprezentat 4,19% din PIB-ul țării, față de 2,98% cât a avut pondere în 2019, considerat an de referință pentru turism. În același timp, România a depășit anul 2019 cu 0,28%  în ceea ce privește sosirile în unități clasificate de cazare, conform Institutului Național de Statistică (INS).

Riviera Românească păstrează trendul ascendent, rezervările pentru primele două luni, față de perioada similară a anului trecut, fiind în medie cu 25% mai mari. Programele “Înscrieri Timpurii” s-au bucurat de un interes major, rezervările pornind încă din toamna anului trecut cu reduceri de până la 60% din tariful pachetelor de bază. La acest lucru au contribuit și voucherele de vacanță a căror valoare în 2023 a fost de aproape două miliarde de lei, 95% dintre acestea fiind deja decontate.

Advertisement
usr

Tarifele pe riviera românească au crescut în medie cu 10-15%, dar unele hoteluri le-au păstrat pe cele din 2023. Astfel, prețul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 de lei, față de 1.750 de lei, cât a fost anul trecut, cu o durată medie a sejurului de 4,5 nopți.

Turiștii sunt mai atenți la bugetul alocat pentru vacanță și la raportul calitate/preț, preferând unități clasificate superior, cu facilități suplimentare. Hotelurile cu servicii all inclusive sunt preferate pentru 2024, în acest moment existând pe litoral 51 de hoteluri de acest tip, cu 23.746 de locuri de cazare, în creștere cu 28% față de anul trecut.

Pe Riviera Românească sunt disponibile în acest an 4.000 de unități de cazare clasificate, conform Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, cu 155.927 de locuri de cazare, în creștere cu 15% față de 2023.  Acestea reprezintă 25% din numărul total de locuri din România.

A crescut față de 2023 numărul de hoteluri pe litoral,  în acest an fiind 387 față de 292 în 2023,  cu următoarele clasificări: opt hoteluri de 5*, 81 de 4*, 210 de 3*, 73 de 2* și 15 de 1*.

Numărul turiștilor sosiți în vacanță pe litoral a crescut în 2023 la 1.573,9 mii de persoane, cu 8,2% mai mult față de 2022, conform Direcției Județene de Statistică Constanța. În același timp, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au fost de 5.203,1 mii în 2023, cu 9,4% mai multe decât cele din 2022.

Advertisement
usr

În același timp, numărul turiștilor sosiți în primele două luni ale anului 2024 a fost de 44,2 mii de persoane, față de 41,2 mii de persoane în perioada ianuarie – februarie 2023, înregistrându-se o creștere de 7,3%. Turiștii străini, în număr de 4.163 persoane, sosiți în primele două luni ale anului 2024, sunt cu 0,7% mai mulți decât cei sosiți în perioada ianuarie-februarie 2023 (4.134 persoane) şi deţin o pondere de 9,4% în totalul turiştilor. Cei mai numeroși străini care au vizitat Constanța în primele două luni din 2024 sunt cei din Statele Unite ale Americii (698 persoane), urmați de cei din Turcia (450 persoane).

Stațiunile preferate de turiștii români sunt, în ordine: Mamaia și Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costinești, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia.

În 2024 se mizează pe o implicare a OMD-urilor locale și a OMD Județul Constanța, parteneriat public privat și rețetă de succes pentru dezvoltarea și punerea în valoare a stațiunilor de la Marea Neagră.

”Pentru noi, cel mai important este că am lucrat împreună, ANAT și Patronatele hoteliere și OMD-urile de pe Litoral, la acest Proiect.  Este primul proiect împreună, și următoarele vor fi mai bune și mai eficiente. Vrem să arătăm că Litoralul, deși “atacat” de mulți, este mult mai bun decât percep sau susțin anumite voci! Avem multe de rezolvat: plaje, parcări, agrement, dar împreună vom reuși!” declară Alin Burcea, președinte ANAT.

”Suntem onorați să avem oaspeți la cel mai mare Infotrip al verii de pe litoralul românesc atât de mulți agenți de turism și jurnaliști. Obiectivul principal al evenimentului este promovarea stațiunilor de la malul Mării Negre și evidențierea ofertelor diverse, subliniind disponibilitatea noastră de a oferi experiențe de neuitat turiștilor. Riviera Românească se pregătește să-și arate farmecul. Ne propunem să insuflăm încredere vizitatorilor și să-i încurajăm să aleagă litoralul românesc. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție în fiecare an, astfel că ne angajăm în misiunea de a prezenta ce este mai bun pe litoralul românesc și de a le oferi amintiri de durată tuturor celor care ne vizitează”, declară Enache Bucovală, președintele OMD Județul Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions