Un cadru didactic de la școala din comuna Siliștea și-a rupt piciorul după a alunecat pe gheață. Este vorba despre profesoara de sport, care avea cursuri cu elevii din clasa I.
Anunțul despre ceea ce s-a întâmplat în cursul zilei de marți, 31 ianuarie, a fost făcut de către mama unui elev de la respectiva școală:
”La școala din Siliștea, un cadru didactic și-a rupt ligamentele din cauza necurățării gheții în curtea școlii/terenul de sport. Trei săptămâni imobilizată la pat, după care posibil necesită operație. Dusă cu mașina Poliției (șeful de post) către spital, pe drum intersectându-se cu mașina Ambulanței. Prima zi autentică de iarnă face o victimă în curtea școlii. Să ne «bucurăm» că a fost un cadru didactic, și nu un elev?”
Mihai Sorin, inspector școlar general al IȘJ Constanța, a solicitat, în această dimineață, directoarei școlii o notă de relație.
”Acum am primit și nota de relație. Dumneaei spune că incidentul nu s-a întâmplat în școală.”, a precizat pentru ziarul Ordinea.ro Mihai Sorin.
Am luat legătura cu directoarea unității școlare, Adriana Ionașcu, care ne-a declarat că lucrurile au stat cu totul altfel.
”În data de 31 ianuarie ningea afară, iar zăpada era depusă. Eu nu eram în școală, însă avem niște reguli precise, care se respectă. În acea zi am constatat, în urma mesajului de pe grupul de whatssap al cadrelor didactice, că doamna profesor C.D. se află în afara unității școlare, însoțită de elevii din clasa I, în zona Căminului Cultural – acesta este cam la 500 de m de școală. Profesoara predă atât geografie, cât și educație fizică, iar atunci avea ora de sport cu elevii clasei I. A ieșit la plimbare cu ei, prin sat. Când am văzut mesajul, am luat imediat legătura cu doamna învățător al elevilor, aceasta a plecat să preia copiii. Pe doamna profesor a preluat-o șeful de post cu mașina pentru a o duce la spitalul din Medgidia. Am înțeles că pe drum s-au întâlnit cu Ambulanța, care fusese anunțată de producerea acestui eveniment și a fost preluată de cadrele medicale.”, a precizat Adriana Ionașcu.
Ea a menționat faptul că nu a fost înregistrată nici o sesizare pe adresa unității școlare.
”Aseară am fost contactată telefonic, iar azi am sesizat inspectoratul școlar cu privire la cele întâmplate.
Tot azi am discutat cu elevii clasei I despre cum s-a desfășurat ora de educație fizică de pe data de 31 ianuarie. Din relatările lor am înțeles că în acea zi au plecat la plimbare spre Căminul Cultural însoțiți de d-na profesoară de educație fizică. Copiii au spus că, la un moment-dat, profesoara a alunecat și a căzut. Tot ei au spus că doamna a folosit telefonul mobil, iar imediat după aceea a oprit mașina poliției, iar polițistul a ajutat-o să se ridice și să urce în mașina de poliție. Am discutat și cu șeful de post, iar acesta mi-a confirmat faptul că a găsit-o pe stradă, în zona Căminului Cultural însoțită de elevi. El a exclus informația că incidentul s-a produs în curtea școlii noastre.”, a mai spus Adriana Ionașcu.
În urma celor întâmplate, o anchetă este în curs de desfășurare. În cel mai scurt timp va fi convocat Consiliul de Administrație pentru a constitui Comisia de disciplină.
Am stat de vorbă și cu șeful de post al Poliției Siliștea, agent șef adjunct de poliție Marius Stămoiu, care ne-a confirmat faptul că a găsit-o pe profesoară în apropierea Căminului Cultural. El trecea prin zonă cu autospeciala de poliție când a văzut-o căzută. A oprit imediat și a preluat-o pentru a o transporta la spitalul din Medgidia. La ieșirea din localitatea Siliștea au întâlnit ambulanța și a predat victima cadrelor medicale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta