Angajata unei administrații publice locale din România a fost prinsă furând, împreună cu iubitul ei, băuturi alcoolice dintr-un hipermarket din Constanța.
Femeia, angajată a unei primării din Câmpina, județul Prahova, a fost condamnată la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce concubinul său a primit un an și 6 luni de închisoare cu executare.
Se pare că cei doi s-au dus la un hipermarket din Constanța, unde au pus în cărucioare nu mai puțin de 7 sticle de băuturi alcoolice, în valoare de peste 1.400 lei.
În cele din urmă, prejudiciul a fost recuperat, pentru că cei doi au fost prinși la ieșire.
Cum au procedat cei doi? Potrivit jurnaliștilor antena3.ro, cei doi au luat sticlele de pe raft și le-au pus în cărucior, după care bărbatul s-a ocupat de scoaterea elementelor de siguranță. Apoi au îndesat sticlele sub hainele bărbatului sau în geanta femeii.
Atunci când au vrut însă să iasă, au fost surprinși de echipa de pază. Tocmai de aceea, dosarul lor a ajuns în fața instanței și iată că au venit și aceste condamnări. Decizia însă, nu este definitivă.