Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă și averea nejustificată sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 17 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010. Printre cei găsiți în incompatibilitate se numără și Marian Butnaru, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Medgidia. Potrivit ANI, în perioada 30 martie 2018 – 02 mai 2019, societatea comercială al cărei administrator este soția persoanei evaluate (Butnaru, n.r.), iar fiul și fiica acesteia dețin calitatea de asociați, a încheiat în calitate de prestator, un număr de 6 contracte de prestări de servicii cu Spitalul Municipal Medgidia (în calitate de achizitor), în valoare totală de aproximativ 1.365.704 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90,alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, mai arată ani.
Sursa foto: ziuaconstanta.ro