Aproape 27.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național, cele mai multe fiind în Capitală și în județele Prahova, Arad, Sibiu și Timiș, în timp ce în Caraș-Severin, Bacău, Botoșani, giurgiu, Vrancea și Mehedinți sunt cele mai puține locuri de muncă libere, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Dintre cele 26.990 de locuri de muncă disponibile la nivel național, 8.014 sunt în București, 2.331 sunt în Prahova, 1.826 sunt în Arad, 1.447 sunt în Timiș, 733 sunt în Iași, 613 sunt în Ilfov, 311 sunt în Dolj, 605 sunt în Constanța, 527 sunt în Hunedoara, 523 sunt în Vâlcea, 488 sunt în Argeș, 469 sunt în Alba, 451 sunt în Buzău, 410 sunt în Cluj, 404 sunt în Neamț, 388 sunt în Harghita, 377 sunt în Vaslui, 352 sunt în Brașov, 349 sunt în Mureș, 343 sunt în Olt, 332 sunt în Maramureș, 327 sunt în Bihor, 306 sunt în Gorj, 296 sunt în Brăila, 288 sunt în Satu Mare, 284 sunt în Bistrița-Năsăud, 273 sunt în Sălaj, 253 sunt în Dâmbovița, 223 sunt în Galați, 220 sunt în Teleorman, 196 sunt în Călărași, 166 sunt în Tulcea, 146 sunt în Ialomița, 124 sunt în Covasna, 105 sunt în Suceava, 95 sunt în Mehedinți, 90 sunt în Vrancea, 80 sunt în Giurgiu, 68 sunt în Botoșani, 67 sunt în Bacău, 33 sunt în Caraș-Severin.
La nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.591), agent de securitate (1.367), lucrător comercial (1.308), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.147), confecționer-asamblor articole din textile (853), manipulant mărfuri (650), vânzător (644), montator subansamble (581), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (578), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (571).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, ca în fiecare an, la nivel naţional, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 20 aprilie 2018.
Evenimentul se va desfăşura la nivelul celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.
Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau în ultimă instanţă, să se orienteze/reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung, transmite conducerea ANOFM prin intermediul unui comunicat de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta