Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a desfășurat acțiuni de verificare și control a societăţilor comerciale care își desfășoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.
Acestea au avut ca obiectiv principal identificarea și combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori a prevederilor legale din legislaţia muncii.
De la începutul anului până în prezent s-au desfășurat campanii de control organizate la nivel național, pe domenii de activitate, precum și acțiuni de control organizate la nivel local în colaboare cu reprezentanți ai Inspectoratul de Poliție al județului Constanța, Jandarmeria Constanta, Serviciul Imigrări, Direcția Antifraudă 2 Constanța, D.S.V., OPC etc.
În primele nouă luni ale anului, inspectorii de muncă din cadrul Serviciul Control Relaţii de Muncă au verificat 2.398 de agenti economici dintre care 524 au fost sancționați. Au fost aplicate un numar de 662 sancțiuni contravenționale, din care 461 amenzi în valoare de 5.542.900 lei și 201 avertismente.
In urma verificărilor au mai fost depistați 7 angajatori care foloseau copii minori, fără a respecta regimul de lucru al minorilor, pentru care a fost sesizat Parchetul de pe Langă Judecătoria Constanța și au fost identificate și 227 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare.
”Referitor la relația cu cetățenii, în primele 9 luni ale acestui an, au fost înregistrate și soluționate un numar de 1.130 sesizări ale cetățenilor cu referire la: concedieri abuzive, neplata drepturilor salariale, neplata orelor suplimentare, nerespectarea timpului de lucru și de odihna, neacordarea concediilor de odihnă, refuzul angajatorului de-a îndeplini măsurile dispuse în urma controlului, refuzul angajatorului de-a elibera documentele solicitate de salariați, nerespectarea programului de lucru etc.”, a precizat Eugen Bola, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța.