Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referinţă (ISR) vor creşte de la 1 martie 2022, ca urmare a majorării cu 5,1% a acestui indicator, a anunțat, astăzi, Ministerul Muncii.
„Ca urmare a aplicării noii valori a ISR, baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj va fi majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserţie va creşte de la 1.500 la 1.576 de lei şi subvenţia pentru persoane marginalizate, de la 2.000 la 2.102 lei. Acelaşi procent de creştere, de 5,1%, va fi aplicat şi în cazul beneficiilor de asistenţă socială”, a mai transmis Ministerul Muncii.
Spre exemplu, ajutorul social urmează să crească de la 142 la 149 de lei, indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului, de la 1.250 la 1.314 lei, iar indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap se majorează astfel: de la 350 la 369 de lei (grav), de la 265 la 279 de lei (accentuat).
În baza indicatorului social de referință (ISR) se calculează, printre altele:
indemnizația de șomaj
venitul minim garantat
ajutorul pentru persoanele cu handicap
alocația pentru susținerea familiei
alocația de plasament pentru copii
prima de inserție pentru absolvenții care se angajează
subvenția de la stat pentru angajatorii care primește șomeri
ajutorul pentru angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială
sprijin pentru creșterea copilului, pentru persoane cu handicap
indemnizația de hrană pentru persoane cu handicap HIV-SIDA