În cursul zilei de 29 octombrie 2019, la nivelul sistemului de alimentare cu apă al localității Anghel Saligny, din județul Constanța, s-au constatat modificări ale parametrilor de turbiditate a apei potabile, determinate de colmatarea puțului pentru captarea apei de la mare adâncime.
Deși s-au luat măsuri suplimentare de tratare și filtrare a apei, pentru înlăturarea excesului de săruri și minerale, care produc o turbiditate crescută a acesteia, apa nu este propice consumului uman, putând fi folosită doar pentru uz menajer.
Pentru că prioritatea noastră este consumatorul, RAJA S.A. a decis sistarea furnizării apei către abonații din localitatea Anghel Saligny până la încadrarea acesteia în parametrii de potabilitate.
În vederea remedierii situației se impune forarea și echiparea unui puț nou pentru alimentarea cu apă de calitate a localității Anghel Saligny, investiție ce necesită timp.
Până la finalizarea acesteia, RAJA va asigura alimentarea cu apă a localității, pe termen determinat, printr-o lucrare provizorie. Astfel, reluarea apei către abonații afectați se va face în cursul zilei de vineri – 01 noiembrie 2019, începând cu ora 16.00.
Deoarece apa este una din nevoile primare ale oamenilor, pe timpul desfășurării lucrărilor, RAJA va asigura apa potabilă pentru locuitori prin intermediul unei cisterne amplasate în zona Primăriei.
”Mulțumim locuitorilor din localitatea Anghel Saligny pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat! Totodată, îi asigurăm că vom depune toate eforturile necesare pentru remedierea situației şi reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi într-un interval de timp cât mai scurt.
Vom reveni cu amănunte pe parcursul derulării lucrărilor.”, precizează Biroul de presă al RAJA SA.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta