Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Apele Române îi arde la buzunare pe operatorii nesimțiți!

Published

on

În ultima perioadă, am asistat la o explozie de imagini pe rețelele de socializare în care care șezlongurile sunt așezate până la malul apei. Mulți turiști și constănţeni sunt nemulţumiţi că nu-şi pot aşeza prosoapele sau cearşeafurile în buza apei ori de câte ori ajung pe plajele litoralului românesc. Din păcate, sunt mulţi agenţi economici care închirează plajele şi îşi aşează primul rând de şezlonguri chiar în apă pentru a-i forţa pe turişti să le închirieze. Ceea ce nu realizează cei care închiriază aceste plaje este că multe familii cu copii mici care vin la mare nu pot să se aşeze în mijlocul fâşiei de nisip pentru cei mici vor la apa şi deci trebuie supravegheaţi. Din păcate legislaţia nu este clară şi nu reglementează acest aspect ceea ce face ca în permanenţă să vedem astfel de scandaluri.

Imagini cu șezlonguri așezate până în apă au fost postate din abundență pe Facebook, mulți arătându-și indignarea față de cei care consideră că așa se poate face turism de calitate.

Potrivit legislaţiei în domeniu fiecare operator de plajă trebuie să lase liber cinci metri de la linia apei spre faleză ca utilajele Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral să intre pe malul apei pentru strânge algele din apă, dar această fâşie este şi pentru cazurile de urgenţă, cum ar fi maşinile de intervenţie ale MAI, ambulanţe, pompieri ori salvamari, deci nu pentru sezloguri și nici pentru prosoape. În schimb, cel care a închiriat plaja trebuie să aibă o zonă pentru prosoape, de 30 % din suprafaţa câştigată a licitaţie.

Controale la sânge!

Advertisement
usr

Pentru că scandalul a luat amploare, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a anunțat că va continua acțiunile de control pe întreg litoralul românesc și va verifica modul de exploatare a sectoarelor de plajă și respectarea prevederilor legale.

„Echipele de inspectori de la A.B.A. Dobrogea – Litoral sunt sprijinite în perioada 16.06.2019 – 25.08.2019  în acţiunile de control de colegii de la alte Adminstraţii Bazinale de Apă din ţară şi de cei de la Administraţia Naţională „Apele Române”. Coordonarea activității se face de către reprezentanți A.N.A.R. în colaborare cu A.B.A.D.L.

Principalele obiective pe care inspectorii le verifică sunt:

–      starea de salubrizare și igienizare a sectoarelor de plajă;

–      asigurarea unui număr suficient de recipiente destinate colectării deșeurilor;

–      încadrarea dotărilor/construcțiilor în prevederile P.U.Z. privind amenajarea plajelor;

Advertisement
usr

–      respectarea zonei de intervenție, fâșia cu lățimea de 5 m de la linia apei pe toată lungimea sectorului de plajă.

Pe lângă această activitate, inspectorii analizează toate sesizările primite prin dispeceratul A.B.A.D.L. sau de la alte instituţii. Pentru nerespectarea măsurilor impuse și a solicitărilor legale, operatorii de plajă sunt sancționați conform prevederilor O.U.G. nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere.  Valoarea amenzilor este între 2.500 și 5.000 lei, funcție de gravitatea faptei. Menţionăm că, rolul Inspecţiei din cadrul A.B.A. Dobrogea – Litoral este de îndrumare şi control și de aplicare a unor măsuri de remediere a deficienţelor constatate (igienizare defectuoasă, dezafectare, nerespectarea PUZ-ului, etc), iar în urma inspectării sectoarelor de plajă dacă acestea nu sunt duse la îndeplinire operatorul de plaja este sancţionat“, se arată într-un comunicat al ABA Dobrogea-Litoral.

Sursa foto: facebook.com/groups/Constanta.Altfel

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions