În această dimineață, pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța a fost publicat un anunț potrivit căruia, în conformitate cu prevederile OUG nr. 30/2017, chiriile pentru locuințele construite pentru tineri în regim ANL vor fi recalculate, începând cu luna mai. Astfel, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat va transmite în scurt timp tuturor chiriașilor înștiințări cu privire la obligația prezentării dovezii veniturilor brute pe membru de familie realizate în ultimele 12 luni pentru recalcularea cuantumului chiriei în conformitate cu modificările aduse legislației în vigoare. Pentru întrebări punctuale și informații suplimentare vă punem la dispoziție următoarele nr. de tel: 0241/580523, 0241/589714.
Câte locuințe ANL au fost construite?
De-a lungul timpului, în municipiul Constanța au fost ridicate 554 de locuințe ANL. Nu voi intra în detalii deoarece, cu siguranță, vă amintiți la fel de bine ca mine cu ce pompă s-au inaugurat atât terenurile pe care urmau a fi ridicate aceste blocuri ANL, cât și momentele în care au fost finaliziate și chiriașii s-au mutat în ele. Unele au fost spațioase și bine făcute, și mă refer la primele blocuri care au fost ridicate, altele mai sărăcăcioase, cel puțin din punct de vedere al suprafeței locative. Așa cum știți, există aceste blocuri ANL în mai multe cartiere ale orașului, atât în Tomis Nord, cât și la Gară sau în Poarta 6. Unele dintre locuințe, 248 mai exact, au fost vândute în ultimii ani către chiriași. 306 apartamente ANL mai sunt la ora actuală în proprietatea statului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta