În cadrul unei intervenţii la B1 TV, primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac a precizat că va avea o discuţie foarte serioasă cu ÎPS Teodosie pe marginea organizării unui pelerinaj la mănăstirea Sf. Apostol Andrei, în ziua de 30 noiembrie.
“Am avut o discuţie cu ÎPS şi mi-a argumentat că, aşa acum omul are nevoie de mâncare fizică, are nevoie şi de hrană spirituală şi are dreptul la credinţă. Cred, însă, că regulile trebuie respectate. Voi avea o discuţie foarte serioasă pentru că nu putem expune lumea. Ne place, nu ne place, cred că şi Arhiepiscopia trebuie să respecte legea. Cred că până la urmă raţiunea va prima. Clerul are nevoie de credincioșii săi, dar în acelasi timp omul are un corp şi nu rezistă fizic în afara acestui corp şi trebuie să trăiască. Nu putem neglija viaţa.”, a declarat primarul Virgil Chiţac.
În cursul zilei de azi, Arhiepiscopia Tomisului a venit cu următoarele precizări:
“Domnule primar,
Cu tot respectul, ceea ce spuneți dvs. nu este valabil în cazul unor simple decizii discriminatorii, nu legi, luate fără consultarea celor implicați.
A ignora nevoile spirituale ale comunității, sau a le trata discreționar față de cele materiale, este un semn al secularizării Statului, care pare că a uitat că Biserica poate fi partener de dialog. Constituția spune însă că Statul trebuie să fie neutru religios, nu religios, nu ateu, nu secularizat, nu laic.
Credincioșii noștri au stat destul în frig, în ploaie, în soare, sau oriunde li s-a indicat, în vreme ce alții au putut folosi confortabil metroul, mall-ul sau alte temple economice.
Așa nu se mai poate! Nu vă mai bateți joc de noi! Nu faceți religie din economie, luptându-vă cu cultele ca și cum v-ar fi dușmani, nu parteneri sociali.
Avem rugămintea de a fi consultați și noi atunci când se iau decizii care ne privesc.
Așa ar fi democratic.”, a precizat Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.