Printr-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Delfinariului Constanța am aflat că în acestă lună (aprilie) marcăm prin activităţi cultural educative două evenimente importante şi anume: 1 Aprilie–Ziua Internaţională a Păsărilor şi 22 Aprilie–Ziua Pământului.
Ziua Internaţională a Păsărilor este marcată ca eveniment dedicate mediului încă din 1906, iar Ziua Pământului din 1970, deşi, oficial abia în anul 2009 această dată a fost declarată de ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) drept sărbătoarea oficială a Planetei Pământ.
În România evenimentul este marcat începând cu anul 1990.
Pentru că Pământul şi ecosistemele sale ne oferă viaţă şi mijloace de subzistenţă, iar păsările sunt parte a biodiversităţii acestor ecosisteme, în acest expoziţia “Aripi în soare” este dedicată acestor două evenimente.
Expoziţia prezintă lucrări de pictură, grafică dar şi lucrări realizate digital (tableta grafică) de către elevii Şcolii gimnaziale 38 “Dimitrie Cantemir” şi elevii Liceului teoretic “George Călinescu” din Constanţa sub îndrumarea profesorului Bogdan Ene, căruia i s-au alăturat, de această dată, şi învăţătoare: Holubeanu Simona, Fatma Chemal, Stan Alina şi Claudia Cârstocea.
Timp de patru săptămâni vor fi expuse, on line, pe pagina de Facebook a Delfinariului Constanţa câte un segment din aceste lucrări.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta