În cursul zilei de astăzi, 4 octombrie, la inițiativa Consiliului Județean Constanța, a avut loc la Sala Remus Opreanu o întâlnire de lucru la care au participat, pe lângă reprezentanți ai CJ, reprezentați ai ISJ precum și operatori de transport care deservesc traseele din cadrul programului judetean de transport. Tema întâlnirii a fost asigurarea gratuității elevilor la transport. Astfel, au fost stabilite proceduri care să asigure, pe de o parte, eliberarea abonamentelor în mod gratuit către elevi, cât și a decontării contravalorii acestora de către ISJ.
„Facem precizarea că în tot acest mecanism, CJ are rolul de a pune la dispoziția ISJ bazele de date, respectiv datele de contact ale operatorilor de transport, traseele deservite de către aceștia și prețurile abonamentelor. De asemenea, în conformitate cu prevederile contractuale, intervin și sancționează operatorii de transport în cazul in care acestia nu asigură elevilor dreptul la gratuitate în transportul județean. Conform prevederilor legale, mecanismul de asigurare a gratuității la transport a elevilor se desfășoară astfel: elevii majori sau părinții elevilor solicită unităților de învățământ dreptul la transport și își aleg operatorul de transport și traseul pe care va călători elevul (lista cu operatorii de transport si traseele sunt puse la dispoziția ISJ de către CJ). Școlile transmit operatorilor de transport lista cu elevii care vor face naveta cu aceștia. Operatorii de transport emit in mod gratuit abonamentele, iar in luna următoare facturează contravaloarea acestora către ISJ.
În ședința de astăzi au fost discutate detaliile tehnice, cum ar fi forma abonamentului (cartonaș inscripționat sau carnet cu file), documentele care însoțesc factura, datele limita de depunere a documentelor, etc. De asemenea, s-a stabilit crearea unui grup de lucru care să soluționeze în mod operativ eventualele sincope în desfășurarea procesului de emitere a abonamentelor către elevi.“, informează CJC.