Membrii Asociației Elevilor din Constanța (AEC) s-au întrunit sâmbata aceasta, 17 februarie a.c., în ședință ordinară a Adunării Generale, organul suprem de luare a deciziilor, în cadrul căreia au avut loc alegeri pentru funcția de președințe și posturile vacante de vicepreședinte. În urma sesiunii electorale, funcția de președinte al Asociației Elevilor din Constanța va fi ocupată pentru un mandat de 12 luni, începând cu data de 4 martie a.c., de către Andrei-Mihai Tănase, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrăn”. Acesta va fi al patrulea președinte din istoria organizației, succedându-l la conducerea AEC pe Constantin-Alexandru Manda, care își va încheia la începutul lunii martie al treilea mandat de președinte al Asociației și odată cu el activitatea de peste cinci ani în mișcarea de reprezentare a elevilor la nivel județean și național. Pe data de 4 martie a.c. va înceta și parcursul ca vicepreședinți în cadrul Biroului de Conducere a Anei Mardare, a Andreei Popa și a Geaninei Bostan, posturile ocupate de acestea urmând a fi deținute, în urma votului de sâmbătă, de către următorii membrii pentru un mandat de 12 luni: – Denisa Mocanu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”; – Corina Iancu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”; – Alina-Daniela Ichim, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Traian”. Echipa de conducere a Asociației va fi completată de vicepreședinții aflați încă în exercitarea mandatului: Ana-Maria Tudor (clasa a XI-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu”) și Sebastian Onofrei (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Traian”). Următoarele două săptămâni vor fi dedicate tranziției necesare în vederea preluării atribuțiilor, urmând ca noul președinte AEC și cei trei noi vicepreședinți să fie învestiți oficial pe data de 4 martie a.c. în cadrul unei sesiuni solemne a Adunării Generale, la care vor lua parte colaboratori ai Asociației, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, precum și colegi din cadrul celorlalte asociații de elevi din România. Totodată, în această perioadă va fi organizată o conferință de presă, pentru prezentarea bilanțului președintelui în exercițiu și a priorităților următorului mandat. ”Îi urez mult succes lui Mihai și colegelor alese în funcția de vicepreședinte. Cum le-am transmis și lor, misiunea pe care o vor avea nu va fi deloc una ușoară, dar înarmați cu perseverență, curaj și cunoaștere vor duce mai departe povestea pe care împreună cu colegii mei fondatori am început-o acum aproape cinci ani, din dorința ca vocea elevilor să fie una puternică, care să le reprezinte interesele și să lupte pentru drepturile lor în mod onest și independent. Din partea mea vor avea tot sprijinul, o parte din sufletul meu rămânând lângă AEC. Eu îmi închei cei aproximativ șase ani petrecuți în mișcarea de reprezentare a elevilor împăcat cu gândul că în urma demersurilor la care am participat sau pe care le-am coordonat am obținut pentru elevii din județul Constanța și din înteaga țară respectarea unor drepturi încălcate sau chiar unele noi, ajutând în acest fel la îmbunătățirea sistemului educațional din România.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele în exercițiu al Asociației Elevilor din Constanța. ”Este o foarte mare onoare să fiu al patrulea ocupant al funcției de președinte al Asociației Elevilor din Constanță, având în vedere că exact acum un an și patru luni eram în fața Biroului de Conducere susținând interviul pentru a fi membru al AEC. Asociația Elevilor din Constanța a ajuns pe culmi înalte în ultimii 5 ani și îmi propun ca în mandatul meu să continui activitatea de până acum a organizației, ducând la îndeplinire, cu ajutorul colegilor mei, așteptările pe care elevii le au de la noi. Sunt încrezător că activitatea noastră va continua la același nivel, deoarece AEC a devenit o forță, pasiunea și dedicarea celor care o conduc făcând posibile reușitele de până acum. În continuare vom milita pentru un sistem educațional de calitate, centrat pe beneficiar și în care respectarea drepturilor elevilor este o normalitate, nu un moft.” a declarat Andrei-Mihai Tănase, președintele ales al Asociației Elevilor din Constanța.