Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Asociația ”Reginei Tomiris” trebuie să restituie 150.000 de euro Consiliului Județean

Published

on

Pe 9 octombrie 2017, Tribunalul Constanța a obligat Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Tursimului Litoral-Delta Dunării să restituie o finanțare nelegală, cu dobânzi și penalități cu tot, către Consiliul Județean Constanța. Este vorba de suma de 684.080,81 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 150.000 de euro. Sentința Civilă 2088/9.10.2017 a fost pronunțată de judecătoarea Diana Ionela Faur și poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile.

Întreaga poveste – căci este o poveste, cu regine și baroni – a început pe 6 februarie 2012. La data menționată, Consiliul Județean Constanța a adoptat Hotărârea cu numărul 29. Prin efectul acesteia, Asociația condusă de Corina Martin, aka ”Regina Tomiris”, primea o finanțare directă de 1.650.000 de lei. În prealabil, nu s-a organizat nicio licitație și niciun concurs de proiecte, căci în țara baronului Nicușor nu se auzise încă de Legea 350/2005. Nefiind licitație, nu s-a făcut nici contract. Pur și simplu, finanțatorul și finanțata au încheiat un protocol pentru dezvoltarea și promovarea turismului din Județul Constanța. Mai departe, baronul a început să pompeze banii în conturile reginei: 18.827 de lei în 25 aprilie 2012, 100.000 de lei în 8 iunie, 100.000 de lei în 10 iulie, 4.390 de lei în 13 iulie, 100.000 în 27 iulie, 100.000 în 12 septembrie, 100.000 în 5 octombrie și încă 100.000 în 6 noiembrie. După atâta dezvoltare și promovare a turismului, Nicușor s-a oprit din plăți pe 6 noiembrie 2012, lovit de o revelație subită: DNA-ul și Curtea de Conturi se interesau de faptele lui. În iulie 2013, auditorii Curții de Conturi au luat la scărmănat actele Consiliului Județean, constatând un veritabil prăpăd. Prin Decizia 70/06.08.2013, aceștia au stabilit măsuri pentru stabilirea prejudiciilor rezultate din faptele constatate în iulie, respectiv: acordarea de drepturi salariale care excedau prevederilor legale, plăți nelegale pentru articole de presă, pentru închirierea a 11 autoturisme, pentru o organizare de șantier fără documente justificative, pentru activități sportive și culturale, pentru înființarea unei păduri și altele. Consiliul Județean a contestat în instanță raportul și decizia Curții de Conturi, însă pe 16 septembrie 2015, a pierdut procesul, definitiv, la Curtea de Apel Constanța. Între timp, și Nicușor pierduse șefia Consiliului Județean, fiind plimbat dintr-un arest în altul. Pe 26 ianuarie 2016, urmașul său, Cristinel Dragomir, a dat în judecată Asociația Corinei Martin, pentru a recupera prejudiciul.

Sursa foto: Ziua de Constanța

Pe 20 aprilie 2017, în timpul acestui proces, Corina Martin și-a încetat mandatul de regină în Delta Dunării-Litoral. În locul ei, funcția de președinte al Asociației a fost preluată de Cristian Bărhălescu. Însă Corina a fost aleasă în funcția de vicepreședinte, chiar la propunerea Consiliului Județean. Așa, e clar pentru oricine că vechiul Consiliu, condus de Cristi Dragomir, se judeca în contradictoriu cu Asociația, din simplă obligație față de raportul Curții de Conturi. Insă procesul a continuat să curgă și după schimbarea conducerii CJC.

În linii mari, Consiliul a invocat excepția de nelegalitate a HCJ 29/06.02.2012, în vreme ce Asociația s-a apărat arătând că raportul Curții de Conturi nu-i este opozabil și că instituția finanțatoare nu ar avea dreptul să ridice excepția de nelegalitate a propriei hotărâri. Dar nu era așa. Căci legea, așa cum a observat Tribunalul, spune în clar că ”legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție” (art. 4 din Legea Contenciosului Administrativ). Mai departe, cercetând în mod direct, instanța a constatat că finanțarea încălca grosolan legea care arăta cum se acordă finanțările nerambursabile din fonduri publice pentru activități nonprofit de interes general.  Iar așa, Asociația Litoral-Delta Dunării a fost obligată, pe fond, să verse înapoi în bugetul județului aproximativ 150.000 de euro. Sentința Tribunalului poate fi atacată cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions