Astăzi reîncep lucrările de reabilitare la Podul de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2.
Prima etapă din acest an a lucrărilor este programată în intervalul 15 februarie – 21 aprilie 2022.
”Astfel, lucrările de reabilitare continuă conform calendarului, avansând cu încă o etapă importantă ce se va încheia odată cu începerea sezonului estival, astfel încât traficul să fie deschis în totalitate pe Podul de la Cernavodă.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al CNAIR.
Termenul de finalizare al contractului de execuție este data de 12 februarie 2023.
Update: D.R.D.P. Constanța anunță că, începând de azi, 15 februarie, ora 16.40, au fost instituite restricții de circulație pe sectorul cuprins între km 155+415 – 161+479, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.
Astfel, se închide calea 1 de rulare, pe sensul de mers București – Constanța, traficul rutier fiind deviat pe calea 2 (CT-B), unde se circulă în ambele sensuri pe sectorul de autostradă cuprins între km 156+715 – km 160+319.
Foto: CNAIR