Astăzi, 7 iunie, începând cu ora 14.00 vor fi ridicate integral restricțiile de circulație pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, între km 155+415 – km 161+479.
Astfel, pe întreaga perioadă a sezonului estival, se va circula pe ambele căi de rulare.
În toamnă, după încheierea sezonului estival, va continua următoarea etapă a lucrărilor de reabilitare a podului.
”Ne cerem scuze participanților la trafic pentru disconfortul creat pe fondul execuției lucrărilor de reabilitare a podului, dar acestea nu pot fi realizate decât prin închiderea parțială a circulației, conducătorii auto având la dispoziție alternative de deplasare pe rutele vechi.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Reamintim conducătorilor auto că viteza legală pe pod este de 80 de km/h.