Pentru a evita devalizarea conturilor bancare, atunci când vă hotărâţi să faceţi plăţi online, n-ar fi rău să urmaţi câteva sfaturi ale Poliţiei Române.
Introduceţi voi adresa site-ului pe care intenţionaţi să efectuaţi plata şi nu daţi click pe link-uri primite pe mail. . În unele situaţii, aceste linkuri vă pot direcţiona către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianţilor.
Înainte de a efectua tranzacţii online, verificaţi cât mai amănunţit produsul şi legitimitatea site-ului sau serviciului oferit. Atenţie la tranzacţiile în care sunt implicate persoane din alte ţări, politicile de returnare a bunului, banilor şi de garanţie sunt mai complicate! Înainte de cumpărare, trebuie determinate taxele de transport.
Dacă este utilizat un serviciu de tip „escrow”, trebuie verificat dacă site-ul şi compania sunt legitime. Când e vorba de un site de licitaţii, este recomandat să se verifice istoricul vânzătorului şi feed-backul oferit acestuia de către alţi cumpărători.
De asemenea, trebuie acordată atenţie ofertelor de bunuri nesolicitate. Acestea pot face parte din diferite scheme de fraudare online.
Fiţi atenţi şi când se solicită efectuarea plăţii în străinătate, prin serviciile de transfer rapid de bani sau prin transfer bancar. Dacă se cere transferul către o persoană fizică şi nu către o firmă, este un alt semn de îndoială. Dacă preţul este prea mic, este prea frumos să fie adevărat!
Înainte de a introduce datele cardului bancar, asiguraţi-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lăcăţel care vă indica faptul că site-ul este securizat, iar adresa lui va începe cu HTTPS.
Este important, dacă efectuaţi plăţi online să deţineţi un sistem de operare şi un antivirus actualizat, iar firewall-ul să fie activat. Există programe informatice care pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar, precum şi alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate.
Nu deschideţi ataşamente primite de la persoane necunoscute, acestea pot conţine viruşi sau programe de tip malware!
Parolele conturilor de mail ar trebui schimbate în mod regulat, preferabil ar fi ca acestea să conţină minim 8 caractere (cifre şi litere, caractere mari şi mici).
În situaţia în care primiţi mail-uri prin care vi se solicită datele cardului bancar, pentru actualizare sau pentru diferite scopuri, nu daţi curs acestor invitaţii! Banca nu vă va solicita niciodată prin mail aceste date. Daca veţi da click pe linkul din mail, veţi fi, cel mai probabil, direcţionaţi către un site de tip phishing, care imita site-ul real al băncii, unde vi se va cere să introduceţi datele cardului.
În cazul plăţilor online, vi se vor solicita, de către comercianţi, numele înscris pe card, numărul cardului, codul CVV şi data expirării. Daca vi se cer şi alte informaţii, cum ar fi codul PIN, nu introduceţi aceste date şi părăsiţi site-ul!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta