Advertisement
Categories: Administratie

Atenție, constănțeni. Se măresc taxele de stare civilă. Vezi cât te va costa să te căsătorești într-un loc public

Consilierii locali din Constanța au votat, astăzi, la propunerea primarului Vergil Chițac, proiectul de hotărâre nr. 590/2023 pentru modificarea şi completarea HCL nr. 339/2023 privind stabilirea impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanţa în anul 2024. Concret, este vorba despre majorarea unor taxe de stare civilă, cum ar fi cea pentru oficierea căsătoriei în zilele nelucrătoare (sâmbătă, duminică și sărbătorile legale); taxă pentru urgentarea oficierii căsătoriei înainte de expirarea termenului prevăzut de lege; taxă pentru deplasarea ofițerului de stare civilă pentru oficierea căsătoriei în afara sediului Serviciului de stare civilă (grădini publice, parcuri, muzee sau în alte locuri în aer liber); taxă de urgență pentru înaintarea dosarului de transcriere la DGEP în termen de trei zile de la data înregistrării cererii de transcriere, taxă pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă.

În prezent taxele pentru oficierea căsătoriei sunt:

De luni până vineri – fără taxă, sâmbăta, duminica și sărbători legale – 350 lei, în afara sediului stării civile – 1.500 lei, urgentare oficiere căsătorie – 150 lei

După votul de astăzi, noile taxe sunt:

În favoarea acestui proiect au votat consilierii PNL și PSD, iar aleșii USR au votat împotrivă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Aproape 30 de unități de învățământ din Constanța, afectate de întreruperea apei potabile

Autoritățile locale din Constanța reamintesc faptul că, începând din această seară, de la ora 22.00,… Read More

8 ore ago

(VIDEO) Senatorul Remus Negoi anunță că vama din Portul Constanța va fi dotată cu scannere

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, a declarat în Parlament că vama din Portul… Read More

9 ore ago

(VIDEO) Taxa de salubrizare din Constanța, între acuzele societății civile/politicieni și explicațiile primarului Chițac

Majorarea de la 8 lei la 20 de lei a taxei de salubritate de persoană/lună… Read More

10 ore ago

(Foto) Care e stadiul lucrărilor la noua școală nr. 3 din Năvodari. Vezi ce spune primarul Chelaru

Primarul Florin Chelaru a venit cu ultimele detalii legate de construcția noii Școli 3 din… Read More

11 ore ago

(Document) Oficial! Se face o lege pentru un singur om! Proiectul a fost depus de PNL în Parlament

E oficial! S-a scris o lege specială pentru ca președintele Klaus Iohannis să poată candida… Read More

12 ore ago