RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de miercuri, 19 octombrie, ora 22.00, până joi, 20 octombrie, ora 15.00, pentru racordarea puțurilor din Sursa de apă Cișmea 1A, din municipiul Constanța la sistemul de alimentare cu apă nou executat.
Investiția face parte din Contractul de lucrări – CL32: “Reabilitare conducte aducțiune Constanța”, în valoare totală de aproximativ 40 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe partea dreaptă a bd. Aurel Vlaicu (sensul de mers spre bd. I.C. Brătianu) – tronsonul delimitat de bd. Tomis și str. Baba Novac, precum și cei din cartierul de vile – zona Dedeman.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.”, au precizat reprezentanții Biroului de comunicte al RAJA.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.