Pentru executarea lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noii conducte de distribuție, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Aviator Vasile Craiu din mun. Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, joi, 24 noiembrie.
În intervalul orar 9.00 – 17.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Petru Vulcan – Mircea cel Bătrân – Făgetului – Pictor Ion Andreescu – Panait Cerna – Chiliei – Soveja – bd. Mamaia – Ion Rațiu – Petru Vulcan, precum și cei arondați punctului termic 24.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.
Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.”, au precizat reprezentanții Biroului de comunicare.