Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Atenţie la plăţile online! Sunt foarte utile dar şi extrem de riscante!

Published

on

Poliția Română, prin intermediul structurilor de combatere a criminalităţii informatice, a efectuat, în primele 10 luni ale acestui an, 6.876 de percheziţii informatice şi 619 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea a 27 de grupări infracționale specializate în infracţiuni din domeniul cybercrime. La nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române funcționează structuri de combatere a  criminalităţii informatice, care desfășoară permanent activități pentru identificarea şi destructurarea reţelelor infracţionale specializate în infracţiuni informatice. Astfel, sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul I.G.P.R., în primele 10 luni ale anului 2016, polițiștii au înregistrat 3.268 de sesizări penale din acest domeniu. Poliţiştii au efectuat 6.786 de percheziţii informatice şi 619 percheziţii domiciliare, iar pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra  a 12 imobile, 20 autoturisme, a peste 200.000 de lei, 200.000 de euro și a 374.000 USD. În cadrul activităților, 422 de persoane au fost cercetate, dintre care 171 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni informatice au fost reţinute, 142 arestate, iar 109 persoane au fost puse sub control judiciar.

Recomandari foarte utile!

La plăţile online, introduceţi adresa site-ului pe care intenţionaţi să efectuaţi plata şi nu daţi click pe linkuri primite pe mail. În unele situaţii, aceste linkuri vă pot direcţiona către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianţilor. Înainte de a efectua tranzacţii online, verificaţi cât mai amănunţit produsul şi legitimitatea site-ului sau serviciului oferit. Atenţie la tranzacţiile în care sunt implicate persoane din alte ţări, întrucât politicile de returnare a bunului sau banilor şi de garanţie sunt mai complicate! Înainte de cumpărare, trebuie determinate taxele de transport. Dacă este utilizat un serviciu de tip „escrow”, trebuie verificat dacă site-ul şi compania sunt legitime.  Dacă vorbim de un site de licitaţii, este recomandat să se verifice istoricul vânzătorului şi feed-backul oferit acestuia de către alţi cumpărători. De asemenea, trebuie acordată atenţie ofertelor de bunuri nesolicitate. Acestea pot face parte din diferite scheme de fraudare online. Fiţi atenţi şi când se solicita efectuarea plăţii în străinătate, prin serviciile de transfer rapid de bani sau prin transfer bancar. Dacă se cere transferul către o persoană fizică şi nu de o firmă, este un alt semn de îndoială. Dacă preţul este prea mic, este prea frumos să fie adevărat! Înainte de a introduce datele cardului bancar, asiguraţi-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lăcăţel care vă indica faptul că site-ul este securizat, iar adresa lui va începe cu HTTPS. Este important ca cei care efectuează plăţi online să deţină un sistem de operare şi un antivirus actualizat, iar firewall-ul să fie activat. Există programe informatice care pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar, precum şi alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate. Nu deschideţi ataşamente primite de la persoane necunoscute, acestea pot conţine viruşi sau programe de tip malware! Parolele la conturile existente de mail ar trebui schimbate în mod regulat, acestea fiind de preferat să conţină minimum 8 caractere, cifre şi litere, caractere mari şi mici. În situaţia în care primiţi mail-uri prin care vi se solicită datele cardului bancar, pentru actualizare sau pentru diferite scopuri, nu daţi curs acestor invitaţii! Banca nu vă va solicita niciodată prin mail aceste date. Daca veţi da click pe linkul din mail, veţi fi, cel mai probabil, direcţionaţi către un site de tip phishing, care imita site-ul real al băncii unde vi se va cere să introduceţi datele cardului. În cazul plăţilor online, vi se vor solicita, de către comercianţi, numele înscris pe card, numărul cardului, codul CVV şi data expirării. Daca vi se cer şi alte informaţii, cum ar fi codul PIN, nu introduceţi acesta date şi părăsiţi site-ul! Când folosiţi cardul bancar la ATM sau POS, trebuie verificat dacă ATM-ul nu prezintă modificări sau dacă nu au fost montate dispozitive la fanta de introducere a cardului bancar! În momentul introducerii codului PIN, acoperiţi cu mâna tastele, pentru a nu putea fi văzut codul de către persoane aflate în apropiere sau înregistrat de camere video instalate artizanal pe bancomat. PIN-ul trebuie memorat. Nu setaţi drept PIN un cod uşor de ghicit, cum ar fi 0000 sau 1234 ori data naşterii. Nu împrumutaţi cardul bancar altor persoane! Dacă suspectaţi un caz de frauda sau cardul a fost pierdut ori furat, contactaţi imediat banca pentru blocarea cardului şi depuneţi plângere.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions