Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Atenție! Legitimația de student nu ține loc de bilet în tren!

Published

on

Călătoriile gratuite acordate studenților presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de Statul Român și sunt decontate de la Bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât pentru evitarea unor situații neplăcute (ex supraaglomerare sau dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenți!) prin dimensionarea corectă a capacităților de transport, în funcție de fluxuri, cât și pentru acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenți, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea. Biletele sunt gratuite și pot fi procurate de la casele de bilete ale CFR Călători și de la personalul de tren, acolo unde în staţia de urcare nu există punct de vânzare bilete. La eliberarea biletului sunt necesare următoarele documente:  – pentru studenţii de până în 26 de ani şi inclusiv pentru cei din anul I: legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2016/2017 şi actul de identitate (carte de identitate sau paşaport); – pentru masteranzi, doctoranzi și studenți de peste 26 de ani:  adeverinţa pentru gratuitate la transport eliberată de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi şi actul de identitate (carte de identitate sau paşaport) valabilă până cel târziu începutul anului universitar 2017/2018; – carnetul de student NU poate fi folosit la solicitarea gratuității de transport; (Studenții din anul I trebuie să solicite la secretariatul Facultății înlocuirea adeverinței de transport cu legitimația de transport cu reducere/gratuitate, deoarece adeverința nu are valabilitate pentru tot anul universitar fiind eliberata exclusiv celor care nu au beneficiat la reducere la transport in baza Legii 1/2011 (masteranzi, doctoranzi peste 26 de ani). Studenții trebuie să solicite instituției de învățământ superior eliberarea legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, aceasta fiind responsabilă cu eliberarea documentului. Instituţiile de învăţământ superior acreditate poartă responsabilitatea legală asupra distribuirii legitimaţiilor de student pentru reducere/gratuitate la transport numai către studenţii români/străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licenţă, master, doctorat – în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România)

Documente necesare la control în tren

  • sunt OBLIGATORII: biletul de călătorie, legitimația de student pentru reducere/gratuitate de transport și actul de identitate (carte de identitate sau pașaport);
  • legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport nu ține loc de bilet în tren!
  • că studentul nu are asupra lui biletul de călătorie și toate actele aferente, conform Regulamentului, acesta va fi considerat călător fătă bilet și sancționat ca atare;
  • tren sunt emise bilete gratuite NUMAI în cazul în care stația de urcare nu are punct de vânzare, cu condiția ca biletul să fie solicitat imediat după urcarea în tren. Sudenții îşi vor putea procura bilete online sau de la automate atunci când Ministerul Educației va pune la dispoziția Ministerului Transporturilor baza de date privind Registrul Matricol Unic cu evidența Studenţilor înmatriculaţi în instituțiile de învățământ acreditate conform HG 42/2017.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions