Poliția Română recomandă conducătorilor auto să-și planifice cu mare atenție revenirea din minivacanța de Rusalii dinspre litoralul Mării Negre către Capitală, dar și deplasarea dinspre Capitală spre Constanța, având în vedere că este de așteptat ca pe Autostrada A2 să se înregistreze valori intense de trafic, luând în considerare numărul mare de turiști aflați în ultimele zile în stațiuni.
Astfel, mâine, 5 iunie, în intervalul orar 12.00-22.00, în funcție de valorile de trafic, polițiștii rutieri și administratorul drumului public vor lua măsura devierii circulației pe sensul de mers București – Constanța, Autostrada A2, prin nodul rutier Drajna.
Având în vedere că pe tronsonul kilometric 142 – 148, din cauza lucrărilor de reabilitare a podului de la Fetești, traficul este deviat către calea 1, unde se circulă pe câte o bandă pe sens, în vederea fluidizării traficului, polițiștii vor recurge la oprirea circulației pe sensul către litoral, în anumite intervale orare, pentru a permite deplasarea pe două benzi a celor care circulă pe sensul către Capitală.
Recomandăm celor care intenționează să plece dinspre București spre Constanța să țină cont că, în intervalul orar 12.00-22.00, traficul va fi deviat, pentru anumite perioade, prin nodul rutier Drajna și nu vor mai putea continua deplasarea pe Autostrada A2.
Pentru evitarea timpilor de așteptare în coloană, cei care se întorc de la mare pot opta pentru rute alternative la Autostrada A2, respectiv:
- DN 2A Constanța – Hârșova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – București;
- A2 – Fetești sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – București;
- DN 3 Constanța – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călărași – DN 21 Călărași – Drajna – A2 Drajna – București (sau din municipiul Călărași – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – București).
Reiterăm faptul că, în funcție de evoluția valorilor de trafic, mâine, 5 iunie, în intervalul orar 12.00-22.00, polițiștii rutieri și administratorul drumului public vor devia circulația pe sensul de mers București – Constanța, prin nodul rutier Drajna către ruta alternativă DN 21, DN 2A (Drajna-Slobozia-Hârșova-Constanța).
Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste respect față de ceilalți participanți la trafic, semnalizând orice intenție de schimbare a benzii de circulație sau a direcției și să efectueze orice manevră doar după o asigurare corespunzătoare.
Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență!
Nu urcați la volan după ce ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive și nici dacă vă aflați într-o stare de oboseală accentuată!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta