Advertisement
Societate

Atenție! Se oprește apa în zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord

Joi, 24 aprilie, echipele RAJA vor executa lucrări de înlocuire a unui tronson aferent conductei magistrale cu diametrul de 500 mm, din Stațiunea Mamaia.

Astfel, începând din această noapte, 23 spre 24 aprilie 2025, ora 01:00, până mâine seară, 24 aprilie 2025, ora 20:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Mamaia Sat, Mamaia Nord, zonele Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).

Având în vedere că se apropie sezonul estival, când consumul de apă crește semnificativ, pentru a preîntâmpina apariția unor noi avarii ce ar putea afecta litoralul, s-a luat decizia continuării lucrărilor de înlocuire a acestui tronson, din cauza stării avansate de uzură.

”Recomandăm tuturor utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

La reluarea furnizării, pot apărea modificări temporare de aspect ale apei (turbiditate, culoare), cauzate de golirea și reumplerea conductelor. În această situație, recomandăm utilizarea apei doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Festivalul Neversea 2025 a fost anulat! Ce spun organizatorii

Festivalul Neversea 2025 a fost anulat de organizatori, care au transmis că au luat această… Read More

38 de minute ago

Lege adoptată în Parlament: Se modifică modul în care se organizează cabinetele medicale

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2025 care reglementează formele de organizare,… Read More

43 de minute ago

Accident rutier între Poarta Albă și Culmea, județul Constanța

Astăzi, 23 aprilie, a avut loc un accident rutier între Poarta Albă și Culmea, județul… Read More

48 de minute ago

Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT pe 30 aprilie

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a convocat şedinţa CSAT, miercuri, 30 aprilie, începând cu ora 14.00.… Read More

2 ore ago

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind pensiile speciale ale magistraţilor, cu amendamente

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor, cu… Read More

2 ore ago

Bărbat prins la volan fără permis de conducere, în Murfatlar

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz… Read More

3 ore ago