Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Atenție, șoferi, nu staționați în dreptul copacilor de pe marginea șoselelor!

Published

on

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două mesaje de atenţionare cu cod galben, referitoare la instabilitate atmosferică accentuată, valabile pentru perioadele 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00, respectiv 28 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 22:00. De asemenea, pentru județele Brăila și Iași, au fost emise două atenționări nowcasting (cu cod galben și portocaliu), referitoare la averse, grindină, intensificări ale vântului și descărcări electrice.  Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, conducătorii  auto trebuie să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. De asemenea, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. Totodată, trebuie evitate oprirea și staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, deoarece vântul puternic îi poate rupe. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.

Pe de alta parte, centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 07:50 a acestei dimineti, pe autostrada A2 București – Constanța, pe sensul de mers către Constanța, traficul rutier este restricționat pe banda a doua, la kilometrul 185, din cauza lucrărilor de înlocuire a glisierelor din zona mediană. La kilometrul 177, lucrările s-au încheiat. Conducătorilor auto le recomandăm să manifeste prudență sporită la volan şi să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions