Primăria Constanța anunță că echipele Confort Urban intervin astăzi cu utilaje de asfaltare pe strada Ștefan Octavian Iosif, tronsonul delimitat de strada Constantin Hurmuzache și strada Nicolae Milescu.
„După ce au fost reabilitate suprafețele pietonale cu borduri noi și pavele moderne, carosabilul este recondiționat cu un nou strat de asfalt de tip BA16. Pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația autovehiculelor este restricționată total, până la ora 16:00. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanții la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulație şi semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zona în care se efectuează lucrări.“, informează Primăria.