Primăria Constanța anunță că o stradă din cartierul Universitate este reabilitată.
„Programul de reabilitare a tramei stradale acoperă toate cartierele rezidențiale. Echipele Confort Urban intervin astăzi și mâine cu utilaje de frezare a carosabilului pe strada Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, circulația autovehiculelor fiind restricționată total pe tronsonul delimitat de aleea Universității și stația de benzinărie, în intervalul orar 08:00-15:30. Carosabilul decopertat va fi recondiționat cu asfalt.
Facem din nou apel către conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zona în care se efectuează lucrări.“, informează Primăria.