Termenul maxim pentru plata unei amenzi de circulație va fi stabilit la 60 de zile de la sancționarea contravenientului, iar în cazul neachitării la termen, dreptui unei persoane de a conduce va fi suspendat până în momentui plății, prevede un proiect legislativ inițiat de reprezentanții actualei puteri, cu precizarea că aceștia susțin faptul că România are un nivel scazut de achitare a amenzilor rutiere.
‘Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetui local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local”, susțin inițiatorii.
În aceste condiții, neachitarea amenzilor de circulație rutieră devine o reală problemă pentru bugetele locale, conform documentului, în condiile în care Curtea de Conturi sancționează neîncasarea acestor amenzi, deși primăriile nu au nicio vină în aceste situații.
“Plata amenzilor într-un termen stabilit ar fi și o formă de disciplinare a șoferului auto, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează în UE cel mai mare număr de morți în accidente rutiere raportat la populație, respectiv 85 de morți la un milion de locuitori. Prin urmare, noul proiect propune modificarea Codului rutier cu prevederea că suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune până în momentui achitării amenzii, dacă aceasta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancționarea contravenientului“, se mai arată în document.
INFO! Legislația prevede acum că o amendă poate fi achitată la jumătate dacă este plătită în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, iar neatacarea acestuia în 15 zile de la comunicare precum și a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestarea amenzii constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate. Prin urmare, contraveninetul riscă doar executarea silită după acest termen.
foto: ilustrativ