RATC Constanța operează stația ITP CT – 50, autorizată RAR cu Autorizația Tehnică nr.1511/4 din 14.06.2016 și deține Autorizația Tehnică RAR nr.5224/ 16.08.2007 pentru lucrări de întreținere, reparații, reglări funcționale și reparații componente pentru autovehiculele din dotare.
RATC funcționează conform „Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică – RNTR 1.
Pe parcursul anului 2017 au fost efectuate de 2.200 de operațiuni, astfel încât fiecare autobuz RATC a fost verificat de aproximativ 18 ori. Ca urmare a prevederilor RNTR – 1, toate autovehiculele RATC sunt prezentate bianual pentru INSPECȚIA TEHNICĂ PERIODICĂ. Potrivit prevederilor RNTR – 9, toate autobuzele din parcul RATC sunt prezentate pentru Inspecția Finală – Anexa 5, care succede reviziile RT-1 pentru un rulaj de 5.000 km (o data pe lună) sau în urma reviziilor RT-2 la un rulaj de 30.000 km (la 6 luni).
Tot ca urmare a prevederilor RNTR – 9, după toate intervențiile la sistemele ce concură la siguranța în exploatare, autovehiculele sunt prezentate pentru Inspecția Finală – Anexa 5: inspecția lucrărilor executate la sistemul de frânare, noxe motor, direcție, reglaje parametrii, faruri, probă de drum.
În ceea ce îi privește pe posesorii de autovehicule înmatriculate în România, informăm că Inspecţia Tehnică Periodică se poate realiza în urma unei programări la sediul RATC Constanța, din str. Industrială, nr. 8, telefonic sau prin e-mail.
Iată actele necesare:
• Buletin/carte identitate, sau pașaport pentru persoanele de altă naționalitate
• Certificat înmatriculare autovehicul
• Carte identitate autovehicul în original, iar pentru cele achiziționate în leasing copie semnată și ștampilată de compania de leasing
• Asigurare RCA, actualizată
Tarifele pentru inspecţia tehnică se percep în funcţie de categoria autovehiculului, astfel:
1. Autoturism benzină/diesel – 84 lei
2. Autoturism benzină + G.P.L. – 95 lei
3. Autoturism 4×4 – 95 lei
4. Autovehicul sub 3,5 t – 96 lei
5. Autovehicul peste 3,5 t – 120 lei
6. Autoturism în regim rent a car, taxi – 60 lei
7. Remorcă sub 3,5 t – 65 lei
8. Remorcă peste 3,5 t – 96 lei
9. Remorcă și semiremorcă peste 3,5 t an fabricație după 2001 – 192 lei
10. Tractor rutier – 72 lei
Tarifele au TVA inclus.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta