Meteorologii au transmis o atenționare de disconfort termic ridicat în mare parte din țară. Potrivit specialiștilor, joi, vineri și sâmbătă (25, 26, 27 august) în vestul, sudul și estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18…21 de grade.
Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, astăzi vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, iar disconfortul termic va fi ridicat. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși, local, pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi avea unele înnorări după-amiaza, când, vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua (rafale, în general, de 40 – 50 km/h), apoi va scădea treptat în intensitate. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 34 de grade cu cele mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 24 de grade.
Mâine vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a regiunii. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși, izolat, pragul critic de 80 de unități. Cerul va avea unele înnorări, când vor fi condiții de averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 34 de grade, cu cele mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 18 și 24 de grade.
Sâmbătă vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a Dobrogei, cu disconfort termic ridicat. Cerul va prezenta unele înnorări după-amiaza și seara și vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 34 de grade cu cele mai scăzute pe litoral, iar cele minime se vor situa între 19 și 24 de grade.
Duminică vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a Dobrogei, izolat caniculară, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 36 de grade, cu cele mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 24 de grade.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta