Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 au fost adoptate unele măsuri care privesc drepturile băneşti ale personalului din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru anul 2019.
Cresc salariile de bază
În context, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie se majorează cu 25% din diferenţa dintre nivelul actual şi cel prevăzut de lege pentru anul 2022.
Sporurile se menţin la nivelul din decembrie 2018
Totodată, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, dacă legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în cuprinsul ordonanţei de urgenţă o altă modalitate de calcul pentru aceste drepturi.
Munca prestată suplimentar se plăteşte
Se menţine măsura de acordare a majorărilor salariale corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi cele pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, care se plătesc prin raportare la solda de funcţie/salariul de funcţie sau, după caz, la salariul de bază cuvenit(ă) majorat, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiţii.
Se decontează serviciile turistice în cuantum de 1.450 de lei anual, în mod asemănător pentru toate categoriile de personal al MAI
O altă măsură ce vizează personalul militar, poliţiştii şi personalul civil este cea conform căreia, în anii 2019-2020, pentru aceste categorii de personal se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică prevăzută la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în limita de 1.450 de lei anual, pentru fiecare angajat (salariat).
În ceea ce priveşte indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, precum şi cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament, menţionăm că în perioada 2019-2021 aceste drepturi se menţin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.
Creşte indemnizaţia de delegare şi alocaţia de cazare
Tot, începând cu data de 1.01.2019 a intrat în vigoare şi Hotărârea de Guvern nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate. Prin noua reglementare, valoarea indemnizaţiei de delegare sau detaşare va creşte la suma de 20 lei/zi, comparativ cu 17 lei/zi acordată în 2018.
De asemenea, persoana delegată într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă şi care nu se poate înapoia la sfârşitul zilei de lucru, va beneficia de o alocaţie zilnică de delegare compusă din:
indemnizaţie de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea;
alocaţie de cazare, în cuantum 230 lei/zi, în limita căreia trebuie să îşi acopere cheltuielile de cazare, fără a fi nevoie de prezentarea unor documente justificative;
Mai mult de atât, ordonatorul de credite va putea aproba, în situaţii temeinic fundamentate, majorarea alocaţiei de cazare cu până la 50%, însă în acest caz va fi nevoie de prezentarea de documente justificative.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta