Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Au dat scena pe piața publică. Mai mulți actori se implică în campania “Fără penali” a USR

Published

on

Marius Manole, Oana Pellea, Florin Călinescu, Natalie Ester, Ilona Brezoianu, Marcela Motoc, Cristian Bota, Alex Călin, Olimpia Mălai şi Maria Obretin sunt actorii care au anunţat până acum că vor strânge semnături în cadrul campaniei #FaraPenali, iniţiativă civică susţinută de USR.

“Timp de o săptămână, în Piaţa Universităţii, ei vor fi protagoniştii care vor strânge semnături pentru ca persoanele condamnate penal să nu mai conducă România. Scena va fi înlocuită cu asfaltul, iar reflectoarele cu razele soarelui. Aplauzele le primiţi de pe acum. Mulţumim tuturor actorilor care au ales să se implice!”, se arată în anunţul publicat pe pagina de Facebook a USR Constanţa.

De altfel, actorul Marius Manole anunţase luni, pe pagina sa de Facebook, că se implică în această campanie.

“Dragi colegi actori din Bucureşti şi nu numai, intenţionez să organizez cu sprijinul celor care se ocupă de platforma #farapenaliinfunctiipublice o săptămâna de miercuri, 18 iulie, până miercuri, 25 iulie, în care actorii stau la Universitate şi strâng semnături. Dacă doriţi să-mi fiţi alături, aştept un semn de la voi. Fac o listă şi ne organizăm pe zile. Cred că e necesar să facem asta. Ţin să precizez că această iniţiativă este una civică şi Nu sprijină niciun partid! P.S: Recomand şi colegilor care nu sunt din Bucureşti sa facă acelaşi lucru in oraşele lor!”, a fost mesajul actorului.

De asemenea, actorul Marius Florea Vizante își asumă semnătura printr-o fotografie postată pe pagina de Facebook a USR Constanța.

Obiectivul USR este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsa închisorii să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat. Pentru ca proiectul de lege să ajungă în Parlament sunt necesare cel puţin 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele tării, iar USR s-a angajat să sprijine acest demers prin intermediul filialelor sale teritoriale.

Advertisement
usr

Citiți și:

USR ia cu asalt litoralul. Campania “Fără penali în funcții publice”, extinsă și în stațiuni

Constanța a strâns deja 17.200 de semnături

Remus Negoi, președintele USR Constanța, a anunțat pentru “Ordinea.ro” că, în județ, au fost strânse deja un număr de 17.200 de semnături. De asemenea, tot liderul USR Constanța ne-a informat că, la nivel național, sunt 310.000 de semnături.

Obiectiv și intenție
Obiectivul USR este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsa închisorii să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat.
Pentru ca proiectul de lege să ajungă în Parlament sunt necesare cel puţin 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot.
În acest sens, se doreşte ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, cel de-al treilea, având următorul conţinut: “Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.”

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions