Conform situației centralizate de Ministerul Educației Naționale (MEN), în prima săptămână (4 – 8 martie 2019), din prima etapă (4 – 22 martie 2019) a calendarului de înscriere în învățământul primar pentru anul şcolar 2019-2020, au fost introduse 75.882 de cereri în baza de date.
Dintre acestea, 68.252 de cereri (89,9%) vizează copii cu vârsta de șase ani (împliniţi până la data de 31 august 2019, inclusiv), iar 7.630 de cereri (10,1%), copii cu vârsta de șase ani (împliniţi în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv).
Reamintim că părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali pot completa cererea-tip de înscriere online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului, în perioadele stabilite de minister. Cererile-tip completate online trebuie validate ulterior în unitatea de învățământ aleasă pentru înscriere, în prezența părintelui și (cel puțin) a unui membru al comisiei, zilnic (luni-vineri), între orele 08:00 – 18:00.
Vineri, 29 martie a.c., vor fi afişate atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, listele copiilor înscriși după prima etapă și numărul locurilor rămase libere.
A doua etapă pentru completarea/depunerea cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie a.c. și se adresează copiilor care nu au fost înscriși/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile. Listele finale vor fi afișate în data de 11 aprilie. Între 12 și 19 aprilie, inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ. De asemenea, va fi soluționată orice altă situație privind înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Foto: edupedu.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta