În județul Constanța există 481 de școli. Multe dintre ele au fost renovate, iar lucrările au fost finalizate. Din păcate, avem și școli care, deși vor...
De la începutul lunii septembrie, au intrat în vigoare tarifele Intersezon valabile în unitățile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Iată care sunt acestea: Delfinariu, Microrezervație...
În această dimineață, în intervalul orar 06:30 -11:00, compania de salubrizare Polaris M Holding, în parteneriat cu primăria Mangalia a continuat acțiunile de combatere aviochimică a...
În contextul pregătirilor legate de începutul de an școlar, CFR Călători recomandă elevilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă....
Astăzi a avut loc ședința cu directorii școlilor din Constanța, condusă de inspectorul școlar general Petrică Miu. În cursul acestei întâlniri, au fost acordate premii în...
În fiecare an se schimbă regulile, cel puțin în învățământul de stat. Manuale, rechizite, caiete suplimentare, manual de educație fizică etc. Acum am trait s-o vedem...
După o întreagă pleiadă de spectacole şi artişti, primiţi cu braţele deschise de publicul constănţean, Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a...
În cursul acestei dimineți, pe raza localității Revărsarea din județul Tulcea a avut loc un accident rutier foarte grav, care s-a soldat cu decesul unei persoane...
Ce legătură există între teatrul de stradă şi iubire? Răspunsul este: AMARE STREET FEST – Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Constanţa! „Amare” înseamnă „a iubi”,...
Un cutremur cu magnitudine 8 grade pe scara Richter a lovit coasta de sud a Mexicului, au declarat surse geologice americane (USGS). Oamenii din orașul Mexico...