În urmă cu puțină vreme, pe drumul dintre Mamaia și Năvodari, în zona Hanul Piraților a avut loc un grav accident rutier soldat cu două victime....
Pe data de 15 mai, în comuna Ciobanu a fost mare sărbătoare. În jur de 2000 de oameni au participat la petrecerea organizată cu ocazia celei...
Ne obișnuisem să avem parte de mici cutremure de pământ zilnic. Uneori era unul, alteori două sau chiar trei. Însă de trei zile pământul nu s-a...
În perioada 23-24 mai, CFR Călători va participa la cea de-a IX-a ediție a Expoziției Internaționale INFRATRANS, care va avea loc în Gara de Nord din...
În cursul zilei de azi, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care 2 iunie 2017 a fost stabilită zi liberă pentru salariații din sectorul public. Astfel,...
România ocupă locul al cincilea în topul țărilor europene prin prisma consumului de alcool pur per locuitor, potrivit unui raport oficial realizat de Organizația Mondială...
În urmă cu două seri, mai exact marți – or fi fost trei ceasuri rele, cine știe? – la ora 18.00, a avut loc un accident...
Zilnic, sunt numeroase cazuri de copii și adulți care ajung la spital după ce au fost înțepați/ciupiți de căpușe. Probabil așa stau lucrurile în toate orașele...
Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – “Rabla Clasic” şi “Rabla Plus”- vor putea fi accesate de către persoanele fizice şi juridice începând de...
În ultima lună, polițiștii locali din Constanța au făcut multe controale care, din păcate, s-au soldat și cu foarte multe amenzi. Potrivit purtătorului de cuvânt Valentina...