Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de natură administrativă în cazul a două persoane cu funcție de conducere din...
Conducerea Consiliului Județean Constanța și-a anunțat intenția privind achiziția de servicii de organizare a standului expozițional în cadrul Tîrgului de Turism al României ediția de toamnă...
Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Caracal, că prefecţii şi subprefecţi vor fi schimbaţi în 48 de ore...
Ministrul propus la Dezvoltare Ion Ştefan a fost avizat negativ miercuri, în comisiile parlamentare de specialitate, fiind al doilea ministru în această situaţie, după ce Florin...
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, miercuri, la audierea ministrului propus pentru Dezvoltare, Ion Ștefan, din comisia parlamentară de specialitate, că prefecturile vor trece în subordinea...
Necesitatea reabilitării infrastructurii principale de irigaţii aparţinând domeniului public al statului este dată în primul rând de faptul că o parte din această infrastructură alimentează organizaţii...
În vederea asigurării misiunilor specifice ce revin Inspectoratului de Jandarmi Judeaţean Constanţa, pe timpul alegerilor prezidenţiale au fost luate dispuse măsuri pentru: protecţia Biroului Electoral Judeţean...
Marian Rîșnoveanu, comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu Constanța, a prezentat, miercuri, în ședința Colegiului Prefectural, Raport privind activitatea de control desfasurata de Comisariatului Judetean...
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a demarat ieri noapte procesul de reabilitare a bulevardului Tomis, porțiunea cuprinsă între strada Tulcei și bulevardul Aurel...
Inspectorii ANPC au verificat 14 magazine Carrefour din țară și au fost constatate abateri pentru care au fost aplicate 35 de amenzi în valoare de 301.000...