Maricel de la Agigea încearcă cu disperare să pună mâna pe toată puterea. Enervat că a pierdut controlul în Consiliul Local, primarul comunei Agigea, Maricel Cîrjaliu,...
Zeci de agricultori și fermieri constănțeni au protestat astăzi în fața Prefecturii Constanța, nemulțumiți de promisiunile neonorate ale Ministerului Agriculturii privind acordarea despăgubirilor pentru culturile de...
Consilierii locali ai USR-PLUS atrag atenția că se vor opune tuturor proiectelor privind construcția de blocuri pe malul mării. Aleșii locali ai USR -PLUS reacționează astfel...
Premierul Florin Cîțu a luat foc după ce Consiliul Economic și Social a avizat negativ dat proiectului de buget pe 2021. Cîțu a spus că acest...
Telenovela desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție își consumă astăzi un nou act. Asta pentru că Ministerul Justiției a înaintat în ședința de azi a...
Guvernul se reunește astăzi în şedinţă de la ora 16.00. Pe masa Executivului condus de Cîțu se află și un act numit “ordonanţa austerităţii”. În principal,...
Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale şi beneficar al pensiei speciale de fost parlamentar, a comentat disputa legată de posibila neconstituţionalitate a legii adoptate miercuri...
Sporurile din Ministerul Public reprezintă cel mult 30% din indemnizaţia de încadrare, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi...
După ce au făcut mare tărăboi pe tema sporurilor acordate bugetarilor, actualii guvernanți își îndulcesc discursul. Astfel, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a postat...
După Primăria Constanța a venit rândul și administrației publice locale din Năvodari să semneze un acord cu asociația Animal Society pentru sterilizarea animalelor fără stăpân. În...