Președintele Klaus Iohannis i-ar fi cerut ambasadorului României la UE, Luminița Odobescu, să voteze pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european. Ambasadorul s-a...
Ambasadorii celor 22 de state membre ale Uniunii Europene participante la crearea Biroului Procurorului Public European au hotărât ca Laura Codruţa Kovesi să fie primul procuror-șef...
Criticat în dese rânduri pentru incapacitatea de a atrage fonduri europene, primarul Constanței, Decebal Făgădău, a ieșit azi cu un comunicat bombă. Acesta ne anunță, printr-un...
Se spune că cei care au un suficient simț al umorului încât să se poată auto-ironiza sunt inteligenți. De un dezvoltat simț al umorului are parte...
După doi ani de procese, Emil Banias, fratele deputatului Mircea Banias, este la numai un pas de a se întoarce în funcția de consilier județean. Asta...
Ministrul Finanțelor a depus în Parlament un proiect de lege prin care vrea ca cei care nu își plătesc la timp taxele și contribuţiile la bugetul...
Președintele Klaus Iohannis a făcut un tur de litoral astăzi. După ce, în cursul dimineții, a participat la Școala de Vară a TNL, spre seară, șeful...
Diplomat și fost ministru al Culturii, candidatul PMP, Theodor Paleologu, a susținut o conferință de presă la Constanța în care a prezentat viziunea sa asupra modului...
Constănțenii care circulă pe strada Poporului au parte de o surpriză de proporții. Și nu e una plăcută. Asta pentru că Primăria Constanța a montat pe...
Primăria Constanța se laudă, prin intermediul unui comunicat, că a amenajat în ultimele luni peste 1.500 de noi locuri de parcare. Autoritatea locală notează că cele...