De sâmbătă, 1 octombrie a.c., CT BUS introduce în circulație primele autobuze electrice din Constanța.
Cele 20 de autobuze de 12 metri au fost achiziționate printr-un proiect comun implementat de Primăria municipiului Constanța și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi finanţat cu fonduri europene asigurate prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
”Proiectul are ca scop promovarea mobilității urbane durabile prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic și modern. Autobuzele electrice vor asigura curse pe traseele 100, 100C și 43M.”, au anunțat reprezentanții CT BUS.
Precizăm că, în luna decembrie a anului trecut, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunța că în perioada imediat următoare va încheia contractele de furnizare a autobuzelor electrice pentru mai multe municipii, printre care și Constanța.
Municipiul Constanța a primit 20 de autobuze electrice, 5 staţii de încărcare rapidă și 21 staţii de încărcare lentă. Valoarea contractului a fost de de 40.055.404 lei (fără TVA).
În luna mai a.c., primarul Vergil Chițac anunța că o mare parte din aceste autobuze sunt deja în garajul CT BUS.
În luna iunie, purtătorul de cuvânt al Primăriei spunea că au ajuns cele 20 de autobuze de 12 metri, iar în perioada 27 iunie – 1 iulie este programată recepția tehnică cu punerea în funcțiune.
”În paralel, se definitivează instalarea stațiilor de încărcare. Ulterior finalizării acestor operațiuni tehnice, dar și a celor administrative, precum înmatricularea, autobuzele vor ieși pe traseu.“, mai spune sursa citată.
Sursa foto: Filip Tompe
