Conecteaza-te cu noi

Actual

Autospecială de Poliție, implicată într-un accident rutier în Medgidia. Trei persoane au ajuns la spital

Published

on

politie noaptea

În acestă seară, 1 decembrie, în jurul orei 21.10, în municipiul Medgidia a avut loc un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție. Trei persoane au fost transportate la spital.

Polițiștii rutieri au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că s-a produs acest accident rutier soldat cu vătămarea corporală ușoară a trei persoane.

Din primele cercetări a rezultat faptul că evenimentul rutier s-ar fi produs pe fondul neacordării de prioritate, respectiv nerespectarea semnficației indicatorului „Oprire” de către conducătorul unei autospeciale de poliție aflate în misiune.

”Menționăm că autospeciala de poliție a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, rezultând vătămarea corporală ușoară a celor doi polițiști și a conducătorului autoutilitarei, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngijiri medicale.”, a precizat olimpia ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Ambii conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercertările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions