Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Autospecială SMURD lovită de un autoturism. Trei paramedici și un voluntar au fost transportați la spital

Published

on

accident constanta

Update: În această după amiază, în timp ce se deplasa la o intervenție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, un echipaj de prim ajutor din cadrul detașamentului de pompieri Fripis a fost implicat într-un accident în municipiul Constanța.

La fața locului s-au deplasar o autospecială de stingere și două echipaje de prim ajutor. Sosiți la fața locului, colegii au găsit 5 victime, toate fiind evaluate medical. În urma evenimentului, șoferul din autoturism era conștient, fără mărci traumatice și a refuzat transportul la spital.

Tot echipajul SMURD format din 3 paramedici și o voluntară în vârstă de 18 ani a fost transportat la spitalul județean Constanța pentru investigații medicale amănunțite, prezentând politraumatisme.

Știre inițială: Un accident rutier a avut loc în această seară în municipiul Constanța, în jurul orei 17.00, la intersecția bd. Tomis cu str. Nicolae Iorga.

Advertisement
usr

O autospecială SMURD a fost lovită de un autoturism. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvatori, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD B2.

Din primele infiormații, autospeciala se deplasa spre un caz și nu avea pacient.

”Întreg echipajul a fost transportat la spital cu politraumatisme, conștienți. Este vorba de 3 paramedici și un voluntar smurd.”, a precizat Anamaria Stoica, putător de cuvânt al ISU Constanța.

Sursa foto: CT100

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions