Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 02 decembrie 2019, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Primăverii, din orașul Năvodari, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 12.30 – 17.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Delfinului, Albatros, Pescarilor, Albinelor, Corbului, precum și străzile adiacente acestora.
”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.”, precizează Biroul de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta