Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Avem o nouă informare meteorologică! Ce ne așteaptă în zilele următoare?

Published

on

 

O nouă informare meteorologică a intrat în vigoare în urmă cu puțină vreme, mai exact la ora 15.00. Aceasta este valabilă până mâine dimineață, la ora 6.00 și vizează ploaie, lapoviță și ninsoare și vânt moderat în Dobrogea și Muntenia. La începutul intervalului vizat va fi ploaie și lapoviță, iar în cursul serii și al nopții predominant ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4…8 cm, local în jurul a 10 cm. În zona montană, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, temporar va ninge.  Vântul se va intensifica în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud și sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea. Notă: începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitațiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor și treptat vor predomina ninsorile.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions